Spun asta pentru ca O secunda de viata s-a impus detasat si nu a fost nevoie sa pierd timp; aici vorbim de partea cu "sa ma bucur"; la "nu stiu" ma trage de mineca insistent zona de unde a scapat aceasta productie, sa-i zicem. Este ultima facatura a lui Ioan Carmazan, cu bani de la CNC si dupa, din pacate, "Circul nostru va prezinta", romanul bun lui Lucian Dan Teodorovici; onorabil, scriitorul a cerut sa-i fie retras numele de pe generic inca din timpul pregatirii filmului.

Un sinucigas cam nehotarit, pe numele lui de personaj Socaliuc si pe numele din viata Costel Cascaval, diliu cu momente "pansive adinci", rezoneur amator, traitor intr-un vagon de tren dezafectat (ca-n viata care te-a pus pe o linie gresita, care va sa zica...), un tinar evreu care cocheteaza cu sinuciderea, Edgar Furman in film, Andrei Pandele in toate secundele din viata, dar si el, nu foarte hotarit sa faca pasul decisiv si iremediabil, Mara Lasconi (Antoaneta Cojocaru, zi de zi), fata-muza nedorita cu adevarat de nimeni, bintuind intre posibile iubiri, o familie "alterna" si un necaz cu SIDA, Daniel (Cristian Iacob), artistul clarvazator bintuit de mistica si talent acestia ar fi cei patru in jurul carora este (dez)articulata secunda de viata esentiala si ultima, de dinaintea Marelui Final. Mai apar o administratoare de imobil (Maia Morgenstern) cam rea de musca si, regretabil, cu un joc prost, vecinii de palier bagareti si turnatori, doar sintem in Romania, gretos jucati de Geo Saizescu si inca cineva, medicul cu ochii dupa gagici si asistentele isterice si neglijente, prostituatele garii si asa tot mai departe.

Filmul vrea sa fie grav, tragic si memorabil, doar e vorba de viata si de moarte, dar regizorul uita (un fel de-a spune, n-a stiut vreodata) ca un scenariu nu se scrie atit de usor si ca trebuie lasat sa respire, sa dea voie personajelor sa traiasca, intr-un fel, cu propria lor vointa. Ce a iesit este o succesiune de momente tari de viata, dezarticulate si, mai ales, realizate tezist, bifind toate cliseele filmelor proaste despre viata si moarte: religia care nu mai e un raspuns autentic si a ramas o parodie, sinuciderea ca act de ultim curaj salvator, arta ca o sminteala; la acestea se adauga nelipsitele tuse de autohtonism pe care "oricine se respecta" (creator adica) le aseaza cu voiosie timpa oriunde: mizeria, fizica si morala, negresit, spitalele care te imbolnavesc, comunitatea grobiana si sufocanta, autoritatile care nu sint de nici un folos, altfel spus, toata Romania in care ne recunoastem cu rusine, uneori.

Mai e ceva, trist, care face din cele citeve mii de secunde din fata ecranului o experienta autentic torturanta: jocul incredibil de slab, jenant, al tuturor actorilor care apar in film. Senzatia este ca, fie au facut ce au vrut pe platou, fara nici o indicatie regizorala, fiecare alcatuind personajele cu copy/paste din amintiri si experienta (!), fie abia asteptau sa plece de acolo si faceau tot ceea ce le-a spus regizorul, fara nici o urma de reflectie si infruntare cu personajele.

Recomandarea pe care imi permit sa v-o fac este sa (incercati) vedeti filmul cu cineva alaturi, pentru ca o asemenea experienta este, vorba reclamei, nepretuita. Cum nu mai ruleaza in salile de cinematograf, va urez rabdare sa-l gasiti si nervi destinsi pentru doua ore. Nervi pe care eu nu i-am avut si, la final, a trebuit sa-i calmez cu o iesire la un pahar de whiskey si mai multe vorbe cu Ileana Birsan, de aici, de la Cinemart. Am vrut sa nu fiu doar eu cel care am fost lovit din plin si fara mila 120 de minute si cu noaptea-n cap (da, pe la 8 am am vazut mai multe secunde din viata creatoare a lui Ioan Carmazan),la urma urmei facem acest site si la bine si la greu, oricite secunde ar insemna asta. 

O secunda de viata/One Second of Life, regia:Ioan Carmazan, cu: Andrei Pandele, Antoaneta Cojocaru, Costel Cascaval, Cristian Iacob, Romania, 120 min, 2009.