De ce Festivalul de Film Polonez este gazduit de un orasel de la malul Balticii? Simplu: acum 34 de ani, comunistii au crezut ca, exilind filmul, o activitate subversiva, care ar fi alterat constiinta de clasa, intr-o zona excentrica masele de muncitori ar fi mers in sali si ar fi vazut cum trebuie sa fie arta angajata.

Hellooo! Sau, cum ar spune romanul “Rau e sa fii prost, da’ mai rau e sa nu-ti dai seama!”; astfel ca festivalul a devenit cel mai important loc unde filmele poloneze noi pot fi vazute, cintarite si premiate. Locurile unde s-a desfasurat editia din anul acesta au fost un MultiKino, cu opt (sau zece) sali la parter si cu restaurante la etaj si teatrul orasului.

Primul lucru care m-a surprins foarte placut a fost numarul mare de spectatori; erau cozi la toate filmele, iar la Tatarak (Trestia) al lui Wajda (despre care Alex Leo Serban mi-a spus ca e foarte bun) nu am mai avut loc in sala; pe urma ar fi impecabila politete publica a spectatorului polonez; nu doar ca nu am simtit nici cel mai mic semn de dezaprobare cind filmele erau slabe, dar la finalul fiecarei proiectii aplauzele erau, cum sa spun, viguroase.

Mai am citeva detalii, pentru ca ele fac diferenta si inca ce diferenta; ca la orice festival care are respectul lucrului bine facut, oaspetii, invitatii primesc varii obiecte. La Gdynia am primit, fiecare dintre noi, vreo 10 (da, da, zece!) kilograme de materiale, intre care si doua albume, foarte frumoase, unul Andrzej Wajda si, celalalt, despre afisul de film polonez. Chapeau bas!

Vad ca m-am cam intins la scris si, cum Ileana Birsan, colega mea sefa, zice ca lumea s-ar cam sastisi de atita Polonie (da’ eu nu cred deloc asta), termin ziua de azi cu expozitia Polanski, unde, pe linga afisele filmelor lui (dintre care unele superbe), am mai putut vedea si unele filme de studentie, alb-negru. Am fi vrut sa vedem si citeva dintre filmele lui proiectate pe plaja, dar era frig rau si barul din MultiKino era asa de placut, cu jazz, fum si vodka…