N-a fost cineva pe care sa-l fi intilnit si care sa nu-mi fi facut o impresie cel putin agreabila si asta nu neaparat pentru ca politetea impunea o anumita tinuta. Era vorba despre placerea intilnirii cu alti oamenii care venisera sa-ti admire casa. Si, probabil, nu lipsea o, discreta / retinuta siguranta a valorii propriei cinematografii; cind produci 50 de filme intr-un an si cind ai un Institut al Filmului (abia creat, in 2004) care a fost, printre altele, coproducator al “Antichrist”-ului lui von Trier, nu prea mai ai dubii axiologice; dileme, da, dar acestea au fost, totdeauna, roditoare.

Domnul Maciej Karpinski, director relatii internationale la institutul sus-mentionat, afabil si exact, a fost primul contact cu o autentica industrie cinematografica, unde fiecare stie ce are de facut, fara a se limita la seci executii ale unor strategii sofisticate; nu, reusita inseamna libertate de miscare si de gindire. Rezultatul: vezi aliniatul anterior.

Cam din aceeasi zona, a productiei, a fost dialogul cu fermecatoarea Katarzyna Slesicka (vezi foto), director al Scolii de Maiestrie Regizorala “Andrzej Wajda”, scoala prezenta la festival cu un cuceritor film, “La nord de Calabria”; desi a fost in vizita la ATF, acum un an, pentru a face cunoscute conditiile admiterii la scoala Wajda, doamna Slesicka a fost ignorata ulterior, fara nici o explicatie, de profesori, dar si de studenti. O forma de comentariu,prea blind, ar fi tot primul aliniat.

Ma uit la cit am scris si-mi dau seama ca sint vorba lunga; da’, in apararea mea spun ca am fost entuziasmat de aceasta vizita. Cu scuzele de rigoare pentru “repede inainte”, amintesc pe tinarul critic Tadeusz Sobolewski, riguros si curtenitor, pe doamna Barbara Hollender, un critic cu autoritate (chiar daca nici pe departe “Padurea “ nu este masterpiece… ) , pe domnul Andrzej Bednarek, prorectorul celebrei Scoli de Film de la Lodz, unde am lenevit pe treapta a saptea a scolii, favorita lui Polanski, care ne-a prezentat citeva scurte, printre care si doua ale aceluiasi Polanski. Nu pot sa nu-l amintesc pe domnul Szymon Antosz, soferul galant, rigid si cam…entuziast in ale sofatului.

Si last, but not least, the one & only Sabra Daici, de la Institutul Polonez, perfecta si…Si nu mai pot sa adaug nimic, doar a fost perfecta! Obrigado!

Si inca ceva. Putea sa fie Sabra stapina perfectiunii, daca nu ar fi avut cu cine sa se bucure, degeaba. Dar, cind doamnele Viorica Bucur, Ileana Birsan si Elena Vladareanu au fost ,si ele, impecabile ( nu pot sa uit de bucuria deplina a doamnei Bucur la pupitrul de montaj animatie din Muzeul Cinematografiei din Lodz), zilele poloneze au fost, pur si simplu, implinite.

Mai ales ca, asemeni mie, toti savuram una dintre cele mai bune licori pe care omul, in intelepciunea lui ludica, a creat-o: inegalabila si desavirsita VODCA.

Na zdrowie!