De la ultimul film al lui Skolimowski (Cztery noce z Anna / Patru nopti cu Anna), adica de anul trecut, nu mai vazusem nimic made in Poland, pana la excursia organizata de Institutul polonez. Gincuie, Sabra, once again, pentru rasfat!
Balamuc mare la Festiwal Polskich Filmow Fabularnych (suna ca dintr-o poveste, nu?), a 34-a editie a Festivalului polonez de film de fictiune, de la Gdinya, editie despre care toata lumea vorbea cu entuziasm si mandrie. Daca in alte editii ale festivalului, organzatorii nu prea aveau ce selecta si tot ce insemna productie locala se afla in competitia oficiala (va suna cunoscut, nu?), iata ca anul acesta, nu mai putin de 50 de filme au fost realizate si prezenteate la festival in diferite sectiuni.

Mai toate filmele sunt produse de Institutul polonez de film, infiintat in 2005, promotorul noii legi a cinematografiei, foarte eficienta si functionala. Intr-o discutie cu seful departamentului de relatii internationale, Maciej Karpinski, am aflat (facand comparatii nemiloase si triste cu CNC-ul nostru) de faptul ca cei 5 membri ai comisiei de selectare a proiectelor sunt trasi la sorti, nu sunt numiti, ca o comisie nu jurizeaza mai mult de 10 proiecte, ca proiectele sunt deschise de la bun inceput si multe alte lucruri la care noi visam in continuare, in zadar.

Si cum nu sunt multi interesati de bucatariile industriei cinematografice romanesti (care industrie?), nu insist cu detalii tehnice despre chestiuni irealizabile, deocamdata. Povestea lui "ce-ar fi daca ar fi" a inceput sa ma cam plicitiseasca. Mai bine va povestesc despre razboiul polono-rus (si nu invers), pentru ca asa se cheama filmul electrizant ca forma si cam monoton ca substanta, intr-o halucinanta si dementa incursiune in mintea si vietile unor personaje de roman, intr-o Polonie postcomunista in accente punk-funk, sa zicem.

E vorba despre romanul din romanul de succes, Wojna polsko-ruska/ Snow White and Red Russian, semnat de Dorota Maslowska (tradusa si la noi, Alba ca zapada si rosu bolsevic, la Editura Trei). N-am citit cartea, dar am vazut filmul, deh! E o aratare acest film, foarte atipic pentru cinematograful polonez (foarte multi oameni din industrie au fost placut surprinsi, tocmai pentru ca asa ceva nu s-a prea facut la ei), o joaca vizuala spectaculoasa, desi scartaie destul de mult in locurile esentiale, si anume structura povestii. Incepe voios, amuzant si scelerat, insa se dezumfla brusc printr-o incercare pretioasa de a duce mai multe intelepciuni decat poate. Oricum merita vazut, pentru dementa limbajului si a imaginii, dar si pentru actorul Borys Szyc. Autoarea (pe care o puteti vedea in poza) joaca in film, in rolul scriitoarei/ politistei.

Filmul a castigat doua premii nationale la festivalul de la Gdinya, Leii de argint pentru producatorul filmului, Jacek Samojlowicz, si premiul pentru interpretare masculina, Borys Szyc, un actor prezent in sase filme din festival. Foarte la moda si in voga, un actor excelent, se pare foarte muncitor si muncit (am inteles ca omul chiar s-a prabusit pe scena in timpul unei reprezentatii). Oricum pentru noi ramane mascota (in sensul pozitiv al cuvantului) excursiei din Polonia.

De pe cea de-a saptea treapta a lui Roman Polanski de la scoala de film din Lodz, altfel se vede cinema-ul, chiar si pentru cateva minute, ca sa nu mai vorbesc de poarta celebrissima de la santierul naval din Gdansk, pe care scrie Solidarnosc, de unde sigur, nu se mai vede comunismul.

Maine va mai recomand un film duios, la limita dintre fictiune si documentar, si cateva vechituri vazute la scoala de film de la Lodz.

Gincuie!