Mi-au placut unele din filmele lui James Cameron dar mi le-as scoate din memorie fara regret daca as putea sa fac sa dispara Titanicul din istorie.

Si totusi, de ce mi-a placut Avatar? Povestea a fost spusa de 1000 de ori in 1000 de feluri. Un personaj, trimis intr-o lume pe care nu o cunoaste ajunge sa se indragosteasca de lumea cu pricina pana acolo incat sa lupte impotriva semenilor sai care vor sa o distruga. Si sfarseste prin a deveni o parte a acelei lumi, ba chiar conducatorul ei. Nu e mare lucru. Vazut "Dansand cu lupii", citit "Winetou" sau "Ultimul mohican", bifat "Laurence al Arabiei". Nu e nimic deosebit aici.

Ce anume mi-o fi placut la Avatar? Se spune ca e cel mai complex film 3D facut vreodata. L-am vazut pe computer intr-o fereastra mica. Si mi-a placut. L-am revazut in 3D si nu mi-a adus nimic in plus, ba chiar pe alocuri mi s-a parut cumplit de deranjant.

De ce naiba mi-a placut? E plin de referinte care de obicei ma calca pe nervi, natura e mai importanta decat oamenii, tehnologia e de cacat (desi nu s-au abtinut sa foloseasca tehnologia la facerea filmului), americanii sunt nesimtiti, agresivi si imbecili si asa mai departe. Chestiile astea de obicei ma fac sa ma ridic la jumatatea filmului. In cazul asta nu m-au deranjat asa tare.

E drept ca am o slabiciune pentru filmele SF. Cu cat lucrurile se intampla pe alta planeta, in alta galaxie, peste mai multe sute de ani, cu alte cuvinte, cu cat sunt mai departe de momentul si locul vietii mele, cu atat tind sa iert anumite stangacii. Totusi, de ce mi-o fi placut Avatar?

Pana la urma, totul se reduce la o chestie remarcabil de simpla: mi-a placut acea lume. M-am simtit bine in ea timp de 2 ore si jumatate. M-am simtit bine cand l-am revazut. Mi-ar placea sa ma intorc acolo. Ascuns la umbra unuia din copacii aia imensi, nefacand altceva decat sa observ ce se intampla. Ceea ce inseamna ca acea lume este credibila si placuta. Mi-au placut localnicii albastrii inalti de 4 metrii. Nu atat de mult cat i-au placut eroului principal dar mi-au placut. Filmul este extrem de muncit, fiecare scena are mult mai multe detalii decat poti urmari si, cum dialogurile si povestea in sine sunt subtirele, ochii se pot rataci in peisaj linistiti pentru ca au ce vedea.

Iata ce inseamna un film facut cu pasiune, un film gandit timp de multi ani, un film facut cu rabdare. Un film la capatul caruia nu regreti timpul pierdut, banii dati, coada la bilete, faptul ca ai suportat comentariile cocalarilor din jurul tau care nu par sa fi evoluat in ultimii 20 de ani.

Nu cred ca filmul e revolutionar, nu cred ca va schimba cinematografia, departe de asta. E pur si simplu un film foarte bun.