"Imi plac zvonurile. Faptele sint inselatoare." sint cuvintele colonelului SS Hans Landa care, la fel de bine, ar putea fi rostite de Quentin Tarantino. De fapt, sint scrise de Tarantino si, poate, aceasta este una dintre cele mai bune definitii ale filmului, pe care rasfatatul regizor american o expune de fiecare data cind se hotaraste sa ne mai livreze o secventa din inconfundabila sa viziune asupra cinematografului.

De data asta, trece dincolo de povestile individuale si arunca o provocare celei mai mari povesti: Istoria. 6 milioane de evrei au fost macelariti in cel de-al doilea razboi mondial si, de atunci, supravietuitorii ororilor incearca sa aminteasca lumii ca trebuie sa aiba mare grija: se poate intimpla oricind. Cind si cind sint prinsi sint si judecati batrinei care acum saizeci si ceva de ani taiau in carne vie. De ce: pentru ca, asa cum spunea colonelul Landa, pentru ei nu existau decit oameni si sobolanii de evrei. Ce facem cu sobolanii? Ii exterminam, nimeni nu se va impotrivi, e firesc si e o masura sanatoasa.

Sintem invatati sa iertam si sa credem ca violenta nu este, deloc, raspunsul potrivit la violenta. Doar ca reactia cea mai umana atunci cind sintem agresati este riposta. Sau, mai brutal si reductionist spus, vrem razbunare atunci cind sintem nedreptatiti. Iar istoria este plina de nedreptati si de esecuri lamentabile de pedepsire, legala, a lor. Filmul lui Tarantino este o jucarie pe care o foarte mare parte dintre noi ne-o dorim, din cind in cind, dar foarte putini si-o permit: razbunarea directa, fara multe explicatii, decisiva. Sigur, se poate vorbi mult si aplicat despre semnificatiile si implicatiile acestui demers artistic atit de radical. Pina atunci, sa privim putin filmul si sa nu uitam ca arta, indiferent a cita e, marturiseste, in felul ei, istoria.

Pentru cei care asteapta violenta coregrafiata pe muzica oldies, punctata de dialoguri exemplare in platitudinea lor si montaj tip video-clip, "bestarzii" nu-s chiar o copie dupa Reservoir Dogs, sau dupa Pulp Fiction Pare mai matur (daca puteti pune chipul regizorului pe aceasta trasatura...), fara sa-si fi pierdut din apetenta pentru ludic. Sigur ca se autociteaza (secventa cind soldatul german capturat de "bestarzi" asteapta sa apara din pestera ciomagarul sergent Donny Donowitz este atit de Resevoir Dogs) dar o face cu stil si negratuit. Si veti ramine si cu citeva vorbe inconfundabile ("You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business. And cousin, Business is a-boomin' ", "Fuck e duck!" )  si cu violenta marca Tarantino, dar, mai ales, veti ramine cu personajele atasante: colonelul SS Hans Landa este atit de bine construit de senzationalul actor austriac Christoph Waltz, incit ne simtim si noi inselati la finalul filmului, atit de simpatic ne devenise; locotenentul Aldo Raine, comandantul plutonului americano-evreiesc de executie a nazistilor este un amestec de cinism, cruzime justificata si umor frust bine proportionate de catre Brad Pitt, care-si asambleaza personajul din grimase si vorbe rostite cu accent de red-neck (intrucitva, mi-a amintit de personajul Mickey O'Neil din Snatch). De altfel, toti ceilalti din plutonul aliat sunt remarcabili. Un (mic) minus ar putea fi Diane Kruger (Bridget von Hammersmark), nu foarte convingatoare in rolul divei germane.

"I think this might just be my masterpiece." spune lt. Raine. Eu il vad pe Tarantino spunind asta si, chiar daca il veti crede, sau nu, trebuie sa recunoasteti ca o spune atit de bine.

Ticalosi fara glorie, 2009, regia Quentin Tarantino, cu Brad Pitt, Christoph Waltz, Eli Roth, Melanie Laurent, Diane Kruger, SUA / Germania, 153 minute.
Filmul poate fi vazut, de astazi, vineri, 4 septembrie, pe marile ecrane. Pentru detalii despre programul cinematografelor, intrati pe Port.ro