Pentru acest sfarsit de saptamana am ales trei filme despre scoala si regulile ei, parinti si pretentiile lor absurde, despre copii si revoltele lor mai mult sau mai puţin exhibate.

Un copil celebru al cinematografiei europene este Antoine Doinel, personajul care l-a adus de pe strada pe ecran pe Francois Truffau, regizorul care declara ca cinemaul, realmente, i-a salvat viata. Filmul sau de debut, Les Quatre cents coups, din 1959, aduce povestea unui pusti cam ghinionist si nefericit si pe care nici familia, nici scoala nu dau doi bani din pricina lipsei de atentie, a unor neintelegeri sau erori, si, in general, a unei mari nepasari. La vremea lui, o mica revolutie in cinema, filmul isi dezvolta povestea revoltelor adolescentine cu o dinamica speciala, pastrand si acum cateva surprize vizuale.

In 1968, anul revoltelor de pretutindeni, Lindsay Anderson regiza If…, un film memorabil despre sistemul injust, represiv şi rigid din scolile publice britanice. Inca din titlul filmului, povestea nu poate fi cantarita limpede si precis in realitate si fantezie, tocmai pentru că Mick Travis, jucat de Malcolm McDowell, acuza o societate a aparentelor care fac legea si asigura traditia, iar substantele se dizolva repejor de pe-o zi pe alta.

Dead Poets Society al lui Peter Weir, din 1989, nu este varianta americană a lui If…, insa tot cu un deget acuzator spre relele scolilor de moda veche, pentru care opteaza parintii conservatori si autoritari sau, altfel spus, ignoranti si iresponasbili. Si chiar despre razboiul mut dintre copii si parinti este vorba in povestea unor tineri cu vise alimentate de un profesor inspirat si ludic, pe care nevoile limitate ale realitatii le distrug.

Chiar şi pentru cei ce nu mai sunt copii inca din anul 2000, cateva mostre de adolescenta rebela nu strica.