Asa ca, mai devreme sau mai tarziu, parasim tarcul si zburdam cu chef pe pajisti. Pentru o schimbare cromatica, va propun cateva nastrusnicii in alb si negru. Asta ca sa nu ne mai luam in serios pentru fiecare fleac. Filmele sunt pe suprt DVD in Bucuresti sau aiurea.

Probabil ca sunteti bantuiti inca de povestea psihopatului cu principii si breton al fratilor Coen. Nu-I nimic, asa si trebuie. Dar sa facem loc si unui noir cu toate ingredientele clasice. The Man Who Wasn’t There, din 2001, ne conduce prin viata privata a unui frizer taciturn si opac, interpretat de Billy Bob Thornton, a carui pasivitate ne sufoca si ne intriga. Smuls cu forta din linistea frizeriei in care isi face veacul si din plictisul domestic, omul care nu e niciodata unde trebuie se trezeste in afaceri dubioase, alimentate de suspiciuni adulterine, crime si santaj. In acordurile unei sonate de Bethoveen, pe care foarte tanara Scarlet Johansson o interpreteaza, prezenta fantomatica invaluita permanent in fum gros de tigara si haituita de umbrele multiplelor indoieli, va primi in sfarsit primele semne de existenta asumata.

Ne-am revizuit putin angoasele si seriozitatea si putem intra pregatiti in povestea danezului Carl Theodor Dreyer, din 1955, Ordet, care inseamna cuvant. Intr-o familie cu o atentie deosebita catre cele sfinte, credinta religioasa, in diferitele ei manifestari, de la disperarea negarii la beatitudinea acceptarii, constituie un mod de viata. Mai subtil sau mai agresiv, Dreyer ne pune fata in fata cu miracolul, la care suntem martori lucizi si pe care ni-l asumamca pe o experienta autentica. Nu va fi nici usor, nici comod, dar sa fim seriosi: de cate miracole ati avut parte.

Nu cred ca Ian Curtis a fost martorul vreunui miracol, insa muzicile si cuvintele, acordate perfect intr-o viata incredibil de scurta, au aura unor piese atinse de mister, cel putin. In filmul Control, regizorul si fotograful Anton Corbijn, terce granita neutra a unui biopic si face din viata vocalistului formatiei Joy Division si un personaj ale carui frustrari, neimpliniri si nefericiri ne devin foarte personale. Din fericire, destinul lui Curtis are un avantaj in aceasta schema trista. Nu risca sa se comercializeze pana la refuz, tocmai pentru ca nu vibreaza integral decat prin muzica si nu prin farame de viata supuse unor sminteli mimetice. Ascultati-I muzica si punct.

Fara bucurii facile si in tehnicolor, sper sa nu dati bir cu fugitii.