Fara sa fie vorba de mari drame sau suferinte imposibile, tragem cu ochiul in vietile private ale unor baieti de treaba. Fiecare cu norocul lui!

Din culisele filmului independent se naste povestea regizata de Tom DiCillo, in 1995, Living in Oblivion, despre bunele si, mai ales, relele pe care le inghite un tanar regizoras cu intentii si pretentii monumentale. Obstacolele sunt cu duiumul de la actori care nu stiu si nu pot, pana la echipa de neispraviti cu fumuri de artisti si nici timpul nu e foarte generos. Nu e de mirare ca sufletului ratacit prin butaforii ieftine nu-i mai trebuie decat trei lucruri: un espresso, o aspirina si un miracol.

Tot de un miracol ar avea nevoie si pustiul de la celalalt capat al lumii, mai precis din Islanda, in filmul lui Dagur Kari, Noi Albinoi, din 2003. Incremenit si blocat in peisajul mut si sterp al unei ierni permanente si in plictisul tot mai mare dintr-un oras in care nu se intampla nimic, Noi nu-si poate gasi nici un reper si nu mai poate zari nici o speranta de evadare definitiva. Cu mutra ambigua, ce penduleaza intre prostie si sclipire, baiatul bun gaseste cu greu putina caldura intr-un mediu inconjurat de muntii inzapeziti si intr-o familie plecata cu sorcova.

As spune ca pentru Michael Douglas, rolul confuzului scriitor din filmul lui Curtis Hanson Wonderboys, din 2000, este unul dintre cele mai reusite. Un profesor tulburat de o realitate care il copleseste si un student bantuit permanent de o fictiune care il depaseste intra volens-nolens intr-o relatie de prietenie intelectuala condimentata de mici secrete si accidente cu efecte hilare.

Chiar daca nu faceti parte din aceasta categorie, nu disperati! Va veni si vremea voastra, voinicilor!