Cu gandul la primul si ultimul Funny Games, nu ne lasam intimidati de trucurile lui Michael Haneke, facem trei pasi inapoi si ne facem curaj pentru un maraton de trei piese, toate de rezistenta, din asa-numita trilogie glaciala. Fiti cu ochii-n patru

In ritmuri lente si monotone si cu gesturi precise si repetitive, in Der Siebente Kontinent /The Seventh Continent , din 1989, Haneke compune din franturi cotidiene viata unei familli, pe parcursul unei zile, in trei ani consecutivi. Nimic mai normal si mai comun pentru fiecare dintre vietile noastre care, in fapt, se preling pe langa noi alarmant de plicticos si sufocant de sterp. Gestul mare si demonstrativ din final nu le va aduce nici eliberarea si nici iluminarea pe care le revendica, ca pe niste lucruri care li se cuvin.

La fel de claustrofob si nemilos, Benny’s Video din 1992 este un exemplu mai simplist al obsesiilor lui Haneke legate de violenta din media care sminteste mintile si sufletele copiilor. Un tanar cinic, abil si destept, pasionat de filme cu violenta ajunge intr-o situatie limita pe care parintii incearca s-o ascunda sub pres. Fara sa ni-l descopere mai mult pe Benny, Haneke arata din nou cu degetul catre parintii care-si camufleaza vinovatiile, neputintele si dezinteresul.

In acelasi ton trist si ceva mai resemnat, 71 Fragmente einer Chronologie des Zufalls /71 Fragments of a Chronology of Chance reconstituie ca intr-un puzzle secvente din vietile unor oameni care, accidental sau nu, se vor afla in locul si momentul in care un tanar va ataca o banca. Probabil cel mai accesibil din trilogie, filmul se dezvolta pe accentele violentei gratuite intr-o structura care lasa impresia unei pre-aranjari a intamplarilor .

Fara sa pretindeti prea multe explicatii logice si argumente complexe, Haneke poate fi digerabil, pe timp de noapte, la ceas de taina.
 

Ileana Bîrsan